Când mă opresc și îmi dau voie să privesc în jur, să trag aer în
piept și văd tot ce se întâmplă... Zâmbesc. Observ și zâmbesc. Știu că orice ar
fi, e aproape. Pentru univers, cel puțin. Și e cu atât mai frumos cu cât e mai
imprevizibil. Așa că, încetează să
încerci să anticipezi. Zic asta pentru că îmi conturez în minte un infinit
de planete pe care îmi doresc să le întâlnesc, planete pe care îmi doresc să le
cunosc... pășind. Și greșesc făcând asta și știu și... Și singurele locuri care
vor mai fi speciale, oh, nici n-am idee!
